Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeta electronică intră încet în era obligativităţii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 septembrie 2012 ·

La nivel naţional se eliberează din ce în ce mai multe reţete electronice, iar medicii se simt deja obligaţi să folosească noul sistem de prescriere. În Dolj, numărul de astfel de reţete a crescut în ultima săptămână de la 4.400 la aproape 9.000, iar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) va trece din această lună şi la sancţionarea medicilor care nu introduc reţetele off-line în sistem.

Prescripţia în format electronic începe să ia, încet, încet, locul celei clasice. Dovadă stă numărul tot mai mare de reţete electronice emise şi eliberate la nivel naţional, după implementarea noului sistem. O creştere semnificativă a acestui număr s-a consemnat şi în Dolj, în special în ultima săptămână din august, când practic s-a dublat numărul de reţete electronice înregistrat până atunci în luna respectivă. Faţă de iulie, când 66 de medici din judeţul Dolj au prescris 632 de reţete electronice, în perioada 1-22 august numărul crescuse la 4.407 reţete, prescrise de 123 de medici, pentru ca, până la sfârşitul lunii august, în evidenţele CJAS să se înregistreze 8.902 reţete electronice, prescrise de 237 de medici. Şi la reţete eliberate în farmacii, lucrurile stau la fel: 295 de reţete de la 36 de farmacii (luna iulie), 2.449 de reţete electronice eliberate de 91 de farmacii (1-22 august), 5.432 de reţete electronice de la 119 farmacii (1-31 august).

„De luna aceasta se aşteaptă ca numărul de reţete electronice emise şi eliberate să crească şi mai mult. Dacă medicii mai întâmpină probleme, ele ţin mai mult de legătura la internet şi nu de sistem“, susţin reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj. „Menționăm că acum există şi posibilitatea ca o reţetă care înainte era prescrisă pentru 90 de zile să poată fi descompusă în trei reţete cu durata de tratament de 30 de zile fiecare, toate trei putând fi prescrise în aceeaşi zi, câte o reţetă pentru

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 5 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 2 ore
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°