Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii USL, în scădere după suspendare

Publicat in Adevarul, marți 4 septembrie 2012 ·

Mugur Isărescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu conduc în topul încrederii, dar au pierdut teren în perioada crizei politice, potrivit sondajului realizat de IMAS pentru „Adevărul“.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, beneficiază de încrederea a 40,8% din români, potrivit unui sondaj realizat pentru „Adevărul" de IMAS în perioada 9-14 august. Pe locurile următoare se clasează premierul Victor Ponta (PSD) cotat cu 34,7% şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu (PNL), cu 33,1%.

Dan Diaconescu obţine 19,5% aprecieri pozitive, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu este cotat cu 17,4%, preşedintele Traian Băsescu cu 15,4%, iar liderul PDL Vasile Blaga cu 12%. Potrivit datelor strânse de IMAS, scandalul politic din ultimele două luni i-a afectat pe cei mai populari protagonişti ai vieţii publice.

În luna iunie, înainte de suspendare, Mugur Isărescu era cotat cu 41,2% şi încrederea în guvernatorul BNR a continuat să crească, ajungând în iulie la 45%, în ciuda devalorizării leului. În schimb, încrederea în Mugur Isărescu a scăzut în luna august, când guvernatorul BNR i-a criticat pe politicienii care au declanşat operaţiunea de suspendare. Simpla „apropiere" de zona politică pare să fi contribuit la scăderea lui Mugur Isărescu la 40,8%.

Scandalul politic declanşat de USL în 3 iulie a influenţat serios imaginea premierului Victor Ponta, care a pierdut 11% în ultimele două luni de zile. În luna iunie, Ponta era pe primul loc în sondajul IMAS, având 45,8%.

În iulie, încrederea în Ponta a scăzut la 38,1% în condiţiile în care Guvernul a emis mai multe ordonanţe de urgenţă controversate, prin care se modificau regulile referendumului pentru demiterea preşedintelui sau se reduceau atribuţiile Curţii Constituţionale. În august, Ponta a ajuns la 34,7%.

Antonescu a scăzut în august

În schimb, liderul PNL, Crin Antonescu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 58 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°