Cazinoul din Constanţa nu este doar o temă de campanie electorală, obiectul disputelor între autorităţi şi decor sumbru pentru pozele cu tinerii căsătoriţi. Monumentul emblematic al Constanţei apare şi pe diverse site-uri de fotografie, alături de alte clădiri mai mult sau mai puţin celebre de peste tot din lume, dar care, ca şi Cazinoul, se „bucură" de aceeaşi stare avansată de degradare.
Cazinoul din Constanţa, situat pe bulevardul Regina Elisabeta, e „resuscitat" ori de câte ori clădirea devine miza unei campanii electorale. Figuri publice cu notorietate par trezite din somnul instituţional când, fără doar şi poate preocupate de soarta monumentului, încep să se agite, să participe la dezbateri publice, să dea interviuri despre Cazino. Între timp, însă, imobilul în stil Art Nouveau, inaugurat pe 15 august 1910, continuă să se adâncească în mizerie, să coboare şi mai mult treptele spre ruinare.
Astfel, clădirea suscită interesul fotografilor amatori şi profesionişti, poate tocmai pentru ce are ea mai sumbru, decadent, incitant. Căci sub pereţii coşcoviţi, sub praf, sub mizerie, se pot intui încă semnele unei străluciri apuse.
Pe site-ul pinterest.com, un site pe care sunt postate fotografii ale artiştilor amatori, apar o serie de imagini reprezentând clădiri mai mult sau mai puţin cunoscute, de peste tot din lume. Numitorul comun al acestora este gradul avansat de degradare. Sunt, practic, clădiri abandonate, lăsate de izbelişte, cu aspect fantomatic.
În această galerie figurează Castelul Noisy din Celles (Belgia), clădiri în stil gotic din Colwyn Bay (Marea Britanie), ruinele Farwell Building din Detroit, dar şi hoteluri şi cazinouri în paragină. O şcoală din Cernobîl figurează, de asemenea, în această galerie.
Cazinoul, încotro?
Reamintim că primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat la finalul şedinţei Consiliului