E 28 august, adică a doua zi după ultimul act – şedinţa Camerelor pentru citirea deciziei CCR - din spectacolul estival politic. Ca fin observator al „obscenităţii politice“, cum vi s-a părut?
Tot ce s-a întîmplat până acum mi-a lăsat o senzaţie de teatru mediocru: se poate spune orice, se poate face orice, se poate spune una şi face alta, nu mai e clar dacă disputele „strategice“, chiar şi cele din interiorul aceleiaşi formaţii politice sau al aceleiaşi alianţe, sunt reale sau de faţadă, serioase sau nu. Se spune mai întâi în gura mare: „nu vom merge în sala de şedinţă, vom boicota cvorumul“ (asta după ce s-a decretat că boicotul e o crimă naţională), apoi se spune: „mai staţi puţin că poate venim, mai negociem oleacă“, după care se spune: „hai că venim, măcar noi ăştia din PSD, dar PNL nu vine“; urmează: „hai că poate venim şi noi, câţiva penelişti, ca să facem posibilă şedinţa“, pe urmă Ponta îşi cheamă ciracii la lucru prin SMS, dar, după lectura deciziei Curţii, mai toţi încearcă să-şi spele, viril, obrazul zicând că „acceptă“ decizia cu pricina, dar că e o decizie greşită. Toate astea denotă o vocaţie a bâlbâielii care a definit fiecare etapă a nărăvaşului referendum din iulie. Până la urmă, avem de a face şi cu o fraudă logică, şi cu una morală: dacă decizia Curţii e greşită, dacă e ilegală, dacă este o „infracţiune“, cum spune Dan Şova, atunci, acceptând-o, te declari singur complice la o infracţiune. Dar în realitate nu e vorba decât de un imatur joc de glezne şi de mici spasme de furie.
Am auzit că ar fi vorba de o strategie de management al eşecului.
Mai bine făceau un mai bun management al reuşitei. Ce n-au reuşit în ofensivă n-are cum să le reuşească în defensivă. Nu s-au dovedit nici măcar profesionişti ai eşecului... Totul a fost bălmăjit şi isteric. Când ai, ca unic „program“ politic, înlăturar
