Prima ieşire publică al lui Traian Băsescu a fost în compania rigidă a ambasadorilor României, cărora le-a ţinut un lung discurs de politică generală, de 67 de minute, cu două viteze şi un final fulminant.
Primele 15 minute au fost doar superficial de export, fiind dedicate de fapt "prietenilor" şi "adversarilor" din ţară, restul discursului fiind rezervat temelor "pure" externe.
În primul sfert de oră, preşedintele "revenit" s-a "descărcat" după o lungă abstinenţă, folosind trimiteri la timpul cât a stat pe tuşă: "stat de drept făcut ţăndări", "abuz de putere", "perioadă de eroare politică", "furie politică", totul asezonat cu trimiterile la încălcarea criteriilor de la Copenhaga. Şi-a înşirat prietenii de vremuri negre: CCR, Parchetul General, DNA, serviciile de informaţii, MAI (cu jumătate de gură), Comisia Europeană (din tot sufletul). Toate, entităţi luminoase, dure, intangibile inamicilor săi, rezervoare şi generatoare de bună conduită şi acţiune. Cum ce nu te omoară, te întăreşte, graţie acestei conspiraţii a binelui, Traian Băsescu s-a întors la palat, ca să şi îndeplinescă rolurile de "vraci" (coordonator de "misiuni reparatorii") şi de sir Galahad al instituţiilor statului. Concluzia nespusă: lovitura de stat a eşuat datorită conspiraţiei binelui.
De la minutul 21, preşedintele a trecut pe altă viteză, străbătând zona mai curată, mai elegantă, dar şi mai cenuşie şi pragmatică a relaţiilor internaţionale. Şi-a reînnoit jurămintele de iubire faţă de Statele Unite, a arătat fără tăgadă direcţia Vest, a înşirat "florile" dintr-un buchet de parteneriate, care îl încântă şi faţă de care este atât de grijuliu încât a cerut să i se trimtă direct rapoarte trimestriale (din "buchet" a lipsit "ciulinele" Germania), şi-a expus noua marotă: conexiunea Dunăre-Rin. Corolarul a fost foarte pragmatic: capturarea şi consumul a cât mai muţi bani europe
