Principalul dezavantaj constă în eliminarea posibilităţilor de ajustare internă prin devalorizarea monedei naţionale şi politica de dobănzi. Practic, BNR se absoarbe în BCE pierzându-şi independenţa. În lipsa acestei supape, nu rămân decât politicile de austeritate-tăierile de salarii din sectorul bugetar, de pensii, reducerea cheltuielilor cu serviciile sociale. Cazul Greciei e relevant-neputând devaloriza moneda pentru a reimpulsiona exporturile şi turismul, cu datorii uriaşe şi dezechilibre bugetare majore, economia a încercat să revină pe linia de plutire prin politici draconice de austeritate, intrând într-o spirală ucigătoare în care tăierile de venituri şi noile scăderi de PIB se succedau. Tot la capitolul dezavantaje avem contabilizarea efectelor unei eventuale destrămări în lacrimi a zonei euro (devalorizare faţă de dolar, moneda tranzacţiilor energetice, fuga capitalului, etc) în condiţiile în care principalele beneficii ale aderării au fost ratate de România (este deja istorie momentul în care beneficiind de umbrela euro statele membre atrăgeau cu uşurinţă bani din pieţele finianciare-Spania şi Italia contează acum mai mult pe BCE pentru a le cumpăra obligaţiunile). La capitolul beneficii, să trecem reducerea costului tranzacţiilor comerciale (dispar comisioanele din conversia leu-euro), disciplina bugetară mai strictă (datorie guvernamentală sub 60% PIB, deficit bugetar sub 3% din PIB) şi calibrarea economiei pentru a satisface criteriile legate de inflaţie, dobânzi, etc. Dispar neliniştile legate de curs, într-o economie deja euroizată (doi ani înaintea adoptării propriu-zise a euro cursul trebuie să oscileze într-o bandă relativ îngustă de +/-15%). Asta nu înseamnă că reperele macro necesare pentru aderare vor rămâne bătute în cuie-câte state din zona euro mai satisfac în acest moment condiţia privind datoria publică? Iar în perioada de apogeu a cr