Stau de citeva zile in Split, pe malul Marii Adriatice. Sint si nu sint in concediu: desi prin fata apartamentului in care stau tropaie mii de turisti, ce se cheama unii pe altii in zeci de limbi de dimineata pina pe la doua noaptea, nu ma simt intru totul de-al lor. Am venit la o rezidenta literara acordata de fundatia Kurs din Split si numita "Marko Marulic", dupa unul din marii umanisti croati din secolele XV-XVI. Asadar, incerc sa scriu, sa ma documentez, sa caut locuri, personaje si situatii bune pentru o poveste si, in primul rind, sa surprind o atmosfera. Venind din Romania in Croatia, primul lucru la care te gindesti e razboiul din fosta Iugoslavie, de acum doua decenii. Dar Splitul nu a avut de suferit prea mult de pe urma lui. Iar ceea ce surprinde - si indeamna, inevitabil, la comparatii - e normalitatea vietii cotidiene. Zilnic ma las, moale, in voia ritmului vietii locale, molcome, incetinite de caldura si cu tonuri luminoase. Apoi deschid computerul, caut stiri din Romania si sint zguduit de incrincenarea cu care acolo, departe, dar acasa, politicienii si partizanii lor se improasca necontenit cu acuzatii si insulte. Toata lumea e nemultumita, toti par gata sa se incaiere si sa-si smulga capetele unii altora, nimeni nu asculta pe nimeni si toata lumea e nevricoasa. Acolo, in mijlocul fierturii nationale, e mai greu sa remarci comportamentul deviant care a cuprins ca o epidemie discursul public, dar odata ce te departezi putin, te apuca groaza. Privesc de aici, dintr-o tara nu mult diferita de a noastra, dintr-o societate cu destule probleme, chiar daca mai prospera si mai asezata, si ma cuprinde o teama neputincioasa. Nu vad nici o logica, nici o farima de responsabilitate in tot ce se intimpla. De viziune sau sentimentul datoriei fata de tara ori concetateni ma si tem sa mai vorbesc. Toti au senzatia ca au dreptate, ca trebuie sa aiba dreptate si inain