Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Mă aştept să scoată şi pistoalele cei de la Dinamo! Sunt în plin scandal de ani de zile!" Cât mai rezistă Bonetti în Ştefan cel Mare

Publicat in Pro Sport, marți 4 septembrie 2012 ·

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir a afirmat, marţi, că la FC Dinamo nu prea există valoare şi nici bani, precizând ironic că "în rest totul este în regulă".

Întrebat dacă se aştepta la schimbul dur de replici dintre Cristian Borcea şi actualul acţionar, Ionuţ Negoiţă, oficialul LPF a răspuns: "Eu mă aştept la orice, mă aştept să scoată şi pistoalele. S-au mai văzut dintr-astea. Sunt în plin scandal acum. De altfel, la Dinamo scandal este de ani de zile. La Dinamo nu prea există valoare şi nici bani, în rest totul este în regulă".

Dragomir nu crede însă într-o revenire a lui Cristian Borcea în acţionariatul FC Dinamo. "Nu mă bag eu în discuţiile celor de la Dinamo. Am văzut acum că au început să se lovească unul pe altul. Aşa e la fotbal. Nu văd însă o revenire a lui Borcea la Dinamo. Poate să cumpere el când ar lua-o valul pe Dinamo, dar nu cred, pentru că cei trei acţionari de acum sunt puternici financiar", a precizat Dragomir.

În ceea ce îl priveşte pe antrenorul Dario Bonetti, Dragomir a explicat că acesta are rezultate bune ţinând cont de lotul pe care îl are la dispoziţie. "Bonetti dacă are ceva rezultate rezistă, dacă nu, la iarnă pleacă. O să reziste până la iarnă pentru că la Dinamo nu au bani să aducă pe altul. Apoi, Bonetti cu echipa pe care o are Dinamo are rezultate destul de bune", a spus preşedintele LPF.

El a adăugat însă că Bonetti trebuie să îşi controleze comportamentul pentru că gesturi huliganice, precum cel făcut la meciul cu Astra Ploieşti din etapa precedentă, îi pot aduce sancţiuni din partea comisiilor LPF. "Bonetti trebuie să răspundă şi el la provocări, problema este când intră în lucruri huliganice. Să arăţi degetul care ştim ce înseamnă şi le mai şi răspunzi cu aceleaşi cuvinte... atunci intri sub incidenţa regulamentelor Ligii şi tragi ponoasele. Poate fi amendat, normal. Şumudică

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°