Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asasinul disidentului Gheorghe Ursu, Marian Clită, va fi transferat într-o închisoare din România

Publicat in Antena 3, marți 4 septembrie 2012 ·

Criminalul Marian Clită va fi transferat într-o închisoare din România, potrivit unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Clită se află în prezent într-o închisoare din Danemarca. El a fost condamnat la 14 ani de închisoare după ce, în aprilie 2010 a omorât în bătaie o stewardesă.

CAB a luat în discuţie, marţi, o cauză de recunoaştere a hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine, în baza Legii nr. 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Concret, în acest dosar, s-a luat în discuţie recunoaşterea unei decizii definitive a unei instanţe străine prin care Clită a fost condamnat la închisoare cu executare, scrie Mediafax.

Oficiali ai CAB au arătat că acţiunea din acest dosar a fost admisă, însă, în cazul lui Clită, nu va fi vorba despre o extrădare, ci despre o transferare, în vederea executării pedepsei.

În februarie 2011, românul Marian Clită, în vârstă de 59 de ani, a fost condamnat la 14 ani de închisoare, de tribunalul de primă instanţă din Copenhaga, pentru că a ucis o stewardesă a companiei scandinave SAS, la un hotel din capitala daneză.

Conform actului de acuzare, condamnatul a ucis brutal victima, Vera Vildmyren, o norvegiană în vârstă de 42 de ani, cu peste 20 de lovituri cu o bară de fier şi 38 de lovituri de cuţit, în cursul unei tentative de furt, la 1 martie 2010, într-o cameră a hotelului Radisson Blu.

Tribunalul a decis de asemenea că inculpatul va fi expulzat pe viaţă din Danemarca, la finalul pedepsei sale, şi că va trebui să achite despăgubiri de 1,5 milioane de coroane (200.000 de euro) familiei victimei.

Marian Clită este cunoscut în România pentru uciderea, în închisoare, a disidentului Gheorghe Ursu. Fostul procuror Dan Voinea a anchetat crima înfăptuită de Clită. Deşi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că l-a omorâ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Toxiinfecție alimentară în județul Bihor - 18 persoane la spital, din care 16 sunt copii. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziua Constanta acum 34 minute
În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, județul Bihor, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tab

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum o ora
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Zece condamnări la câte 141 de ani de închisoare, pentru tot atâția membri ai unui cartel mexican, judecați pentru răpire și crimă

Adevarul acum 16 minute
Zece membri ai unui cartel dinn Mexic au fost condamnaţi marţi, 8 iulie, la câte 141 de ani de închisoare pentru crimă şi răpire, a anunţat biroul procurorului general, într-un caz care a şocat ţara.

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Video Peste 100 de răniţi în urma unui incendiu de vegetaţie care face ravagii lângă Marsilia. Focul a pornit de o maşină care a luat foc pe autostradă

Adevarul acum 2 ore
Aproximativ 110 persoane au fost rănite în incendiul de vegetaţie cu evoluţie rapidă care a atins marginea exterioară a Marsiliei, al doilea oraş ca mărime din Franţa. Focul a pornit de o maşină care a luat foc pe autostradă.

VIDEO Chelsea, prima finalistă de la CM al Cluburilor: Dublă spectaculoasă a lui Joao Pedro

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea a trecut de Fluminense, scor 2-0, și este prima finalistă de la Campionatul Mondial al Cluburilor din SUA. Formația din Premier League o așteaptă în marea finală de pe 13 iulie pe învingătoar

Ce prăznuiesc creștinii ortodocși astăzi, 9 iulie 2025?

Ziua Constanta acum 53 minute
Sfântul Pangratie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Neamț Sfantul Pangratie s-a nascut in Antiohia. Va ajunge impreuna cu parintii sai in Ierusalim, pentru a asculta cuvintele si a vedea minunile lui Hristos. In Ierusalim, Sfantul

FCSB debutează în noul sezon din Champions League – Cine transmite la tv meciul cu Inter Club D’Escaldes

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB debutează miercuri în sezonul 2025-2026 al Champions League, campioana României urmând să întâlnească în primul tur preliminar pe Inter Club D’Escaldes. Urmărește cele mai noi producții video G4

„Ce vă agitați, n-a murit!”. Un dentist a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic. Mama: „Exista riscul unei perforații intestinale”

Adevarul acum 39 minute
Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice. Medicul le-ar fi spus părinților că cel mic a înghițit doar o hârtie abraziv

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 3 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°