Comisiile de cultură ale Parlamentului vor audia, pe 11 septembrie, de la ora 14.00, „persoanele implicate direct în procesul de reformare – restructurare“ a Televiziunii Române, potrivit unui comunicat remis Mediafax de deputatul Raluca Turcan. Printre acestea, s-ar putea afla şi Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR.
„Având în vedere disensiunile apărute ca urmare a deciziilor luate de conducerea Societăţii Române de Televiziune în ultima perioadă, am decis, de comun acord cu domnul preşedinte Sergiu Nicolaescu, să convocăm o şedinţă comună a Comisiilor pentru cultură ale Parlamentului, marţi 11 septembrie a.c., ora 14.00, la sala de şedinţe a Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, având înscrisă pe ordinea de zi audierea persoanelor implicate direct în procesul de «reformare - restructurare» a serviciului public de televiziune“, spune Raluca Turcan, preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, în comunicatul remis Mediafax.
„Considerăm implicarea activă a comisiilor de specialitate ale Parlamentului ca fiind absolut necesară pentru soluţionarea problemelor apărute într-un sistem instituţional în plină criză şi aflat sub control parlamentar“, mai spune Raluca Turcan.
În comunicat nu se precizează numele persoanelor care vor fi audiate pe 11 septembrie de Comisiile de cultură ale Parlamentului, însă este de aşteptat ca printre aceştia să se numere Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR şi membrii Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române.
Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, pe 29 august, Programul de redresare economică a televiziunii publice, care prevede şi modificarea organigramei Televiziunii Române şi reducerea personalului la 2.340, fapt care implică concedierea a aproape 980 de angajaţi, după cum a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAF