Asociaţia Divers concurează pentru obţinerea finanţării proiectului “Nu abandonului şcolar!”, care face parte din programul de granturi Raiffeisen Comunităţi. Proiectul urmăreşte să includă în programul “Şcoală după şcoală”, în clasa a V-a, un număr de 15 elevi de etnie romă din cartierul Valea Rece din Târgu-Mureş.
“Nici în acest moment nu se ştie la ce şcoală vor începe clasa a V-a aceşti copii, astfel că ei vor trebui să înveţe într-un mediu şcolar ostil, fără sprijin educaţional al părinţilor şi, de multe ori, neglijaţi de către cadrele didactice”, a declarat Maria Koreck, preşedinte al Asociaţei “Divers” din Târgu-Mureş. Programul oferit le va asigura copiilor meditaţii cu profesori de specialitate, rezolvarea temelor de casă cu asistenţa unor tineri voluntari romi, activităţi de educaţie non-formale, consilierea părinţilor. De asemenea, copiilor li se acordă o masă pe zi.
Pentru a putea fi derulat, proiectul are nevoie de voturi. Pentru a face acest lucru, pe https://raiffeisencomunitati.ro/harta-proiecte/ fiecare votant îşi va face un cont şi se va loga cu userul şi parola aleasă. Următorul pas este un click pe “pentru a vota proiectul dumneavoastra preferat”, se alege judeţul Mureş şi votul propriu-zis al proiectului “Nu abandonului şcolar!”.
“Vă rugăm votaţi proiectul pentru ca şi aceşti copii să aibă şansa unui viitor mai bun decât prezentul pe care îl trăiesc. Fiecare vot face diferenţa pentru viitorul unui copil!”, a adăugat Maria Koreck.
Asociaţia Divers concurează pentru obţinerea finanţării proiectului “Nu abandonului şcolar!”, care face parte din programul de granturi Raiffeisen Comunităţi. Proiectul urmăreşte să includă în programul “Şcoală după şcoală”, în clasa a V-a, un număr de 15 elevi de etnie romă din cartierul Valea Rece din Târgu-Mureş.
“Nici în acest moment nu se ştie la ce şcoală vor începe clasa a V-a aceşti