Biroul Permanent al Senatului a decis marti ca grupul PDL are dreptul la trei functii: una de vicepresedinte si doua de secretari. La Camera Deputatilor, PDL a abtinut in Biroul Permanent tot trei functii: una de vicepresedinte, una de secretar si una de chestor. Reamintim ca PDL ceruse cate patru functii atat in BP al Senatului, cat si in cel al Camerei Deputatilor. Sursa imagine: 301.ro.jpg
Deputatii au aprobat marti, prin vot secret, lista Biroului Permanent prezentata de liderii grupurilor parlamentare, cu 188 de voturi favorabile si 8 voturi impotriva. Vicepresedinti au devenit astfel Ioan Oltean (PDL), Viorel Hrebenciuc (PSD), Alina Gorghiu (PNL) si Eugen Nicolicea (UNPR). Secretari au fost alesi Clement Negrut (PDL), Georgian Pop (PSD), Cristian Buican (PNL) si Nicolae Mircovici (minoritati), iar chestori sunt Gheorghe Albu (PDL), Nicolae Banicioiu (PSD), Dan Motreanu (PNL) si Denes Seres (UDMR).
In cazul BP al Senatului, grupului senatorial al PDL i s-au oferit, in sedinta vechiului Birou Permanent, trei functii – una de vicepresedinte si doua de secretari. Anuntul a fost facut de vicepresedintele Ioan Chelaru (PSD), care a descris componenta BP dupa cum urmeaza: "La vicepresedinti - PSD, PNL, UNPR, PDL, la secretari - doua posturi PSD, doua posturi PDL, la chestori - doua posturi PSD, un post PNL si un post UDMR". "Am scapat la chestori un post de la PSD la PDL", a precizat Chelaru, in conditiile in care, anterior, se anuntase ca democrat-liberalilor le vor reveni patru functii la conducerea Senatului.