Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Istoria e visul meu!”

Publicat in Vremea Noua, marți 4 septembrie 2012 ·

Dorinta elevei care în varã a predat lucrarea goalã la Istorie iar în toamnã a luat nota 10 este sã meargã mai departe la o facultate de istorie, din Arad.

Adina Bulihar, eleva care în varã a luat nota 1 la Istorie apoi a revenit în toamnã cu nota 10 povesteste ce a stat în spatele acestei întâmplãri. Tânãra vasluiancã, una dintre cele mai bune eleve ale Liceului Teoretic „Mihail Kogãlniceanu” Vaslui, îsi aminteste cã incidentul s-a produs pe seama unui moment de panicã si nu a vrut sã-si strice media din cauza subiectului picat. Ea stia cã va lua note mari la celelalte subiecte si a preferat sã nu ruineze sansele de a intra la facultatea pe care si-o doreste. „Când am vãzut subiectul, am avut o stare de moment si nu îmi mai aduceam aminte nimic, nici mãcar când m-am nãscut. Nu a fost vorba de o revoltã, ci aveam senzatia cã am uitat tot. Poate luam nota 5 pe acel subiect, însã îmi stricam media. De asta am predat foaia goalã.”, a explicat Adina Bulihar. Acum a reusit sã ia nota 10 la Istorie si are cea mai mare medie la Bacalaureat din judet – 9,63. Adina a plecat deja spre Arad, în speranta cã va mai gãsi locuri libere la Facultatea de Istorie, materie de care este pasionatã. Dacã nu va reusi aici, îsi va îndrepta atentia cãtre studiul limbilor strãine. „Sper sã mai fie locuri libere la Istorie pentru cã e visul meu.”, a mai adãugat Adina. De când este la liceu, cu exceptia clasei a X-a, a participat în fiecare an la olimpiade de istorie. În clasa a XI-a, a luat 91 de puncte la faza judeteanã, dar mai avea nevoie de câteva sutimi pentru a se califica mai departe. Tot în liceu, la Istorie a avut media 10 pe toti anii, iar media generalã pe toti anii petrecuti la LMK Vaslui a fost 9,83.

Dorinta elevei care în varã a predat lucrarea goalã la Istorie iar în toamnã a luat nota 10 este sã meargã mai departe la o facultate de istorie, din Arad.

Adina B

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 15 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 35 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 29 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 39 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 48 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 17 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°