Nu exista in istoria Romaniei un conducator mai controversat decat Regele Carol al II-lea. A domnit o singura data, dar a renuntat de patru ori la prerogativele sale, care-i dadeau dreptul sa conduca tara (de trei ori, pe cand era mostenitor al Coroanei, o data, ca rege). A sprijinit valorile autentice si-n timpul domniei sale tara a cunoscut cel mai mare avant economic, pentru ca dupa aceea sa discrediteze, practic, valorile democratiei, impunand dictatura regala. A voit sa fie puternic, ca rege, dar a fost slab, ca barbat, in fata femeilor pe care le-a iubit. Presa vremii si-apoi istoricii l-au catalogat drept cel mai inteligent, dar si cel mai frivol dintre regii din vremea sa…
Prima renuntare s-a consumat in contextul iubirii fulgeratoare pentru Ioana (Zizi) Lambrino si-a casatoriei morganatice cu aceasta. S-au casatorit la Odessa, pe 31 august 1918, instiintandu-si tatal, printr-o telegrama, ca renunta la calitatea de mostenitor. Cu putin timp inainte ii marturisise lui Alexandru Marghiloman ca evenimentele din Rusia sunt un semn ca, probabil, peste doua decenii, Romania va deveni republica si nu vede de ce titlul de mostenitor ar trebui sa-l impiedice sa-si traiasca viata asa cum doreste. La nici doua luni insa de la casatoria oficiata la Odessa, Carol este convins sa semneze un document prin care nu se opunea actului de anulare. Casatoria se desface in ianuarie 1919. In lunile urmatoare, existenta tanarului principe continua sa penduleze intre jocul dragostei si cel al razboiului. Pe 1 august 1919 renunta din nou la prerogativele sale de principe mostenitor, recunoscandu-se in scris ca sot al lui Zizi si tata al copilului care urma sa se nasca. Presiunile Casei Regale si ale politicenilor epocii aveau insa sa-l separe la scurta vreme si pentru totdeauna de Zizi si de fiul sau, Mircea Grigore Carol. Nu insistam asupra detaliilor. Sa spunem doar ca pr
