IAŞI. Pînă pe data de 7 septembrie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi organizează în parteneriat cu Music Camp International, manifestarea intitulată MUSIC CAMP 2012. Este a treia ediţie a taberei de muzică vocală şi instrumentală iar elevii ieşeni participă la un program susţinut de educaţie muzicală.
Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Sabina Manea a precizat că în ziua de 7 septembrie, la ora 15.00, micii artişti vor susţine alături de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat “Moldova” Iaşi un concert vocal-instrumental, la Catedrala Romano-Catolică Sfânta Fecioară Maria, Regină din Iaşi.
Anul acesta sunt înscrişi 600 de elevi ieşeni din 26 de unităţi şcolare care vor participa la orele de cor şi la cursurile de instrumente musicale, profesionist coordonate de către Connie Fortunato din S.U.A., alături de profesorii Irina Florian (inspector pentru educaţie muzicală), Alina Tirica (de la Colegiul Costache Negruzzi) sau Gabriela Rusu (de la Colegiul Naţional).
“Apreciem anvergura evenimentului cultural şi educaţional, cît şi transformarea acestuia într-un ceremonial prin care arta, farmecul inefabil al muzicii devin forme de modelare a personalităţii şi spiritualităţii elevilor. Aceştia descoperă maeştri ai muzicii clasice, dar şi spiritul ludic al artei muzicale şi bucuria de a trăi cu alţi copii emoţii estetice superioare.”, a declarat prof. dr. Camelia Gavrila, inspector general la Inspectoratul Şcolar Judeţean din Iaşi.
IAŞI. Pînă pe data de 7 septembrie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi organizează în parteneriat cu Music Camp International, manifestarea intitulată MUSIC CAMP 2012. Este a treia ediţie a taberei de muzică vocală şi instrumentală iar elevii ieşeni participă la un program susţinut de educaţie muzicală.
Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Sabina Manea a precizat