Veşti bune pentru primarii din localităţile Gorjului. 36 de posturi au fost deblocate, pentru că spune prefectul, „nu avem nevoie de blocarea activităţii la nivelul autorităţilor locale”. Toate primăriile care au solicitat astfel de posturi şi care au avut o justificare corectă au fost în atenţia noului reprezentant al Guvernului. Printre „norocoase” se numără Primăria Padeş, Primăria Runcu, dar şi Primăria Plopşoru.
36 de posturi au fost deblocate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale din judeţ. Vestea a dat-o chiar prefectul Radu Teodorescu, după întâlnirea pe care a avut-o luni cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor. „Luni am avut la Bucureşti o vizită de lucru, am fost la mai multe ministere printre care şi Ministerul Administraţiei, acolo am avut o discuţie şi cred că săptămâna aceasta se va înainta pentru Hotărâre de Guvern şi deblocarea a unui număr de 36 de posturi la autorităţile locale. Colegii din administraţie, în special cei din primării ne-au solicitat deblocarea acestor posturi, pentru că avem nevoie să lucrăm în interesul cetăţeanului, ci nu să deblocăm. În momentul în care nu avem funcţionari sistemul managerial al instituţiei este blocat. Dânşii ne-au solicitat acest lucru. În mod normal noi pe 5 noi trebuia să trimitem situaţia la Bucureşti. Am fost un pic mai rapizi, am trimis adresa şi până pe 9, cu aproximaţie, o să avem şi aceste posturi deblocate. Vă dau trei primării de trei culori diferite, să nu fie discuţii. Primăria Padeş, Primăria Runcu şi Primăria Plopşoru. Toate primăriile care au făcut solicitări şi au făcut o justificare destul de corectă a nevoilor, au primit aceste posturi. O să ne batem şi pentru celelalte posturi de la celelalte primării”, a spus noul prefect.
Prefectul vrea Consiliu Consultativ al Oamenilor de Afaceri
Tot la capitolul „posturi” prefectul Radu Teodorescu a preciz