După zilele călduroase din această săptămâna, vremea se va răci ușor, urmând ca în intervalul 5-10 septembrie, temperaturile să fie mai mici decât mediile normale pentru această perioadă.
În această perioadă, sunt posibile și averse, mai puțin în zonele de câmpie.
Cum va fi vremea pe regiuni
BANAT
Vremea se va menţine în general caldă pentru acestă perioadă a anului, cu excepția intervalului 6-10 septembrie, când temperaturile minime vor coborî sub 14 grade, iar cele maxime nu vor mai depăşi, în medie, valoarea de 28 de grade. Începând cu 12 septembrie şi până la sfârşitul perioadei de prognoză, maximele vor fi între 28 şi 30 de grade.
Va ploua în general slab şi în puţine zile, cu o probabilitate mai mare în zilua de 6 septembrie şi spre sfârşitul perioadei.
CRIŞANA
Vremea se va răci între 5 şi 9 septembrie, media temperaturilor maxime urmând să coboare de la 30 de grade spre 24, 26 de grade.
Valorile termice minime vor fi în scădere până spre 9-10 septembrie, când se vor înregistra 10-12 grade. Va ploua slab în 6 septembrie, iar după data de 14 septembrie există probabilitatea apariţiei unor ploi care să fie, izolat, mai importante cantitativ.
TRANSILVANIA
Valorile termice se vor situa uşor peste mediile climatologice ale perioadei în primele două zile, precum şi în a doua parte a intervalului. Între 7 şi 11 septembrie, un proces de răcire va determina coborârea maximelor spre 22-24 de grade şi a minimelor sub 10 grade.
În 6 septembrie vor fi ploi pe arii relativ extinse, dar nu foarte importante cantitativ, iar în restul perioadei probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi destul de redusă.
MARAMUREŞ
În intervalul 5-9 septembrie, vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi maxime sub 25 de grade, apoi se va încălzi din