• campioana României şi-a demonstrat superioritatea în faţa omoloagei din Serbia, impunându-se cu 36-27
„Galacticele” pregătite de tehnicianul danez Jakob Vestergaard au arătat o „faţă” cu totul nouă în această seară, cu prilejul partidei amicale disputate la Drobeta Turnu-Severin, una mult schimbată în bine. Astfel, comparativ cu primele trei partide, disputate imediat după reunirea completă a lotului „chimist” (cele din cadrul turneului „Szabella Cup”), campioanele României au demonstrat de această dată că perioada de aproape zece zile trecută de la încheierea competiţiei din Ungaria a fost folosită cu folos, relaţiile de joc dintre jucătoare fiind mult mai bine „sudate”. În jocul practicat de super-handbalistele de la Oltchim s-a observat o creştere evidentă de omogenitate, echipa începând să arate cu adevărat ca una bine „articulată”, capabilă să îndeplinească visul tuturor iubitorilor handbalului din ţara noastră: câştigarea trofeului Ligii Campionilor.
Un meci fără istoric
Deşi iniţial erau programate două întâlniri amicale între campioanele României şi Serbiei, în cele din urmă, de comun acord, oficialii celor două cluburi au decis că ar fi mai indicat să se dispute numai o singură partidă. Oltchimul şi-a dovedit superioritatea încă din startul partidei, trecând la conducerea „ostilităţilor” din primele minute. Cu Iulia Curea, Adriana Nechita sau Katarina Bulatovic într-o formă de invidiat pe parcursul primei reprize, „galacticele” şi-au securizat încă de pe acum victoria, intrând la cabine cu un concludent avantaj de opt goluri diferenţă (21-13).
În schimb, în partea sa secundă, meciul a stat sub semnul echilibrului. Acest regres din jocul Oltchimului s-a datorat în primul rând menajării handbalistelor care au acuzat anumite dureri, danezul Jakob Vestergaard alegând să fie prudent şi să nu rişte nimic într-o întâlnire practic fără miz