Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce salariu lunar va primi noul director general al Transgaz

Publicat in Gandul, marți 4 septembrie 2012 ·

Directorul general operatorului sistemului de transport al gazelor naturale Transgaz, companie controlată de stat şi la care Guvernul s-a angajat să numească management privat până la finele anului, va avea un salariu brut de până la 27.490 de lei/lună, potrivit unei hotărâri a acţionarilor.

AGA a stabilit ca salariul brut să fie de minim 6.700 de lei/lună şi de cel mult 27.490 lei/lună.

"Remuneraţia se va acorda corelat cu gradul de îndeplinire a criteriilor şi obiectivelor de performanţă, care vor fi stabilite printr-un nou contract de mandat al directorului general, în condiţiile încadrării în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2012", se arată într-o comunicare a companiei.

Compania din Mediaş este condusă din iunie de Ioan Rusu, fost director general în perioada mai 2007 - octombrie 2009. Din octombrie 2009 şi până în iunie 2012, Rusu a ocupat poziţia de director general adjunct.

Transgaz este este una dintre companiile de stat unde Guvernul s-a angajat să numească management privat până la finele anului. Printre companiile unde statul ar urma să numească management privat se regăsesc şi Electrica Furnizare, Romgaz, Transelectrica şi Hidroelectrica.

Transgaz a înregistrat în primele şase luni un profit net în scădere cu aproape 18%, la 210,3 milioane lei (48 milioane euro), la o cifră de afaceri în creştere cu 0,8%, la 718,2 milioane lei (163,6 milioane euro).

Agenţia de evaluare Standard & Poor's (S&P) a redus marţi cu o treaptă ratingul Transgaz, la "BB", de la "BB+", cu perspectivă negativă, deoarece incertitudinile din zona reglementării domeniului energiei ar putea afecta competitivitatea companiei.

Transgaz are un capital social de 117,7 milioane lei, divizat în 11,7 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei.

Statul controlează prin Ministerul Economiei 73,51% din acţiuni, iar Fondul Pro

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum 27 minute
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 6 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 2 ore
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 5 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 3 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu: Politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat / Sunt acuzat de extremism - total fals / Râmânem direct legaţi de valorile europene, dar trebuie să ne regăsim valorile noastre - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma scrutinului de duminică, respinge acuzaţiile că ar fi extremist şi afirmă că ”politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat”. ”Râmînem direct legaţi de valori

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum 3 ore
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°