Nu-i vina noastra pentru ca am invatat sa cautam vinovati in lumea exterioara, dar asta facem, avem nevoie de 'vinovati' ca de aer, caci vinovatia altora ne consoleaza mintea si sufletul si ne ajuta sa nu recunoastem ce facem rau noi singuri. Daca altii sunt vinovati pentru suferintele traite de noi, pentru furia, pentru ura, pentru nelinistea, iritabilitatea si deznadejdea noastra, ne percepem pe noi insine ca pe niste victime inocente. Altii nu ne iubesc, altii ne iau ce-i al nostru, altii nu ne dau ceea ce avem nevoie, altii sunt cruzi, altii sunt gelosi, invidiosi, altii ne urasc, zicem noi si-i confortabil sa proiectam cauza suferintelor personale asupra altora. Nu ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce ni se intampla, putem chiar sa respingem violent ideea ca avem vreo implicare in ceea ce 'altii', daca nu oamenii, atunci Dumnezeu, incornoratul sau cine stie ce alta forta, ne-au facut.
Cautarea vinovatilor in alt loc decat in noi insine perpetueaza inconstienta, care aduna energii din ce in ce mai grele, mai distrugatoare, capabile sa ne trezeasca intr-o zi la adevar. Acel adevar spune raspicat ca 'ceea ce nu vedem si nu vrem sa acceptam ca facem noi insine, proiectam asupra altora'. (Ideea ca 'oamenii ma urasc' izvoraste din propria ura interioara. Ideea ca 'oamenilor nu le pasa de mine' izvoraste din aspiratia narcisista a propriei fericiri, precum si din ignorarea celorlalti. 'Nu primesc suficienta iubire' izvoraste din faptul ca nu daruiesti dragoste altora. 'Oamenii sunt cruzi cu mine' izvoraste din lipsa cordialitatii fata de ceilalti'. 'Oamenii sunt gelosi pe mine' provine din propria gelozie fata de altii. Astfel, daca ne asumam responsabilitatea faptului ca suntem autorii propriei lumi, ne apropiem de sursa acesteia si o putem corecta', spune David Hawkins in cartea sa, 'Sinele, realitate si subiectivitate'(Ed. Cratea Daath,2006).
C
