Cu toate marile lui defecte de caracter şi de comportament, Victor Ponta, ca prim-ministru, nu e cel mai mare rău ce ni se poate întâmpla.
Mutarea congresului Partidului Socialist European de la Bucureşti, unde era planificat să se ţină, la Bruxelles a reprezentat o puternică lovitură de imagine dată premierului Ponta. Oricât ar fi încercat acesta să explice că PSD, de fapt, a cerut schimbarea, pentru a menaja interesele electorale ale confraţilor germani, nimeni nu-l poate crede. De altminteri, chiar premierul a revenit, spunând că social-democraţii germani se simţeau foarte inconfortabili la Bucureşti, chipurile din pricina presei din ţara lor. Și a adăugat un lucru năucitor, dar în stilul USL deja devenit inconfundabil, că presa germană, când vorbeşte despre România cel puţin, utilizează foşti securişti infiltraţi din vremea lui Ceauşescu. Cât despre ceilalţi social-democraţi europeni, aceştia nu vor să se certe cu nemţii, că, de..., „Germania e Germania“.
Nu ştiu cine mai crede asemenea enormităţi. Sper, în această ordine de idei, ca măcar unii dintre intelectualii care acum câteva săptămâni adresau o scrisoare deschisă conducerii Uniunii Europene, în care susţineau poziţia USL şi cereau să fie ascultată şi vocea puterii (devenită şi a lor), să fi căpătat între timp unele îndoieli. A susţine chiar şi acum că poziţia responsabililor europeni, a presei internaţionale şi chiar a socialiştilor europeni se datorează „unor informaţii înşelătoare şi incomplete cu privire la adevărata natură a situaţiei din România“, cum se scria în scrisoare, e descalificant pentru orice minte lucidă şi critică – indiferent de ostilitatea pe care aceasta ar nutri-o pentru Traian Băsescu.
Dar probabil că prestigiul premierului nu a ajuns la nadir: se poate şi mai rău. De exemplu, e aproape sigur România va pierde trenul pentru „Schengen“ şi
