Mda, s-a terminat cu vacanţa, Traian Băsescu s-a întors. Şi a continuat mai dur ca-n campanie. A fost un fel de lovitură de stat. Le-a spus practic amabasadorilor cum să transmită în afară că statul de drept a fost făcut aproape ţăndări, dar acum îşi linge rănile şi se reface încet.
Acuzaţia de naţionalism este totuşi de un tupeu fără margini.
Traian Băsescu se prezintă ca un soi de comisar european venit în România de pe poziţii forte. A depăşit stadiul votului clasic. El e numit, e sprijinit. Mi se pare extrem de periculoasă alunecarea într-un soi de naţionalism pe invers: noi venim pe tancuri din vest şi civilizăm boborul. De ce e încă valabilă schema naţionalistă: pentru că, după cum aţi văzut, termenii în care se discută sînt de-a dreptul mesianici – e o misiune naţională care vine dinspre polul civilizator. Traian Băsescu se prezintă ca un soi de VIktor Orban fără susţinere, doar ceva tupeu.
TB intuieşte puterea şi acţionează mimetic. Puternic înseamnă să fii reprezentant FMI sau UE. Păi atunci să ne prezentăm ca fiind cruciaţii acestor cauze.
Nu credeam că e nevoie să le explic unor oameni precum Cristi Preda, profi universitari care predau ştiinţe politice, că discuţiile despre suveranitate în UE sînt prezente şi intense peste tot în Europa. Apropo, Sarkozy multiubitul prieten al lui Băsescu i-a dat peste cap lui Reding (aceasta intervenise în chestiunea romilor, pe bună dreptate spun eu) pentru comparaţia cu perioada nazistă (şi aici Reding şi-a luat-o pe bună dreptate, comparaţia fiind deplasată). Merkel s-a certat cu Curtea Constituţională tocmai pentru că aceasta-i cerea o consultare parlamentară înainte de deciziile care să privească UE şi implicit Germania.
( O paranteză: Să nu uităm un lucru. Tot soiul de intelectuali gedesişti care urlă “naţionalism” se află într-o impostură de-a dreptul comică. Principalii dezgropători a
