La o săptămână după ce au avut o evoluţie bună la Cupa României, competiţie unde s-au ales cu nouă medalii, sportivii secţiilor de tir sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Clubul Sportiv Şcolar Rădăuţi au intrat astăzi în lupta pentru un loc pe podium la finalele Campionatului Naţional de Tir Sportiv ce are loc în poligonul „Iosif Sârbu” din Bucureşti. După şase etape naţionale, şapte dintre sportivii pregătiţi la cele două cluburi din judeţ de antrenorul Ştefan Buiucliu au reuşit să se califice la aceste finale, unde vor concura în probele olimpice de puşcă glonţ, mai exact 60 de focuri culcat, 3 poziţii(picioare, genunchi şi culcat, 3x20 focuri la fete şi 3x40 la băieţi), picioare(20 de focuri la fete şi 40 la fete) şi genunchi. Dacă la Cupa României, fetele au luat o medalie de aur şi câte două de argint şi de bronz, iar băieţii trei de argint şi una de bronz, la aceste naţionale antrenorul Ştefan Buiucliu speră la opt locuri pe podium, patru la individual şi patru la echipe.
„Am avut un cantonament de 10 zile la acest poligon şi pot spune că sportivii noştri sunt într-o formă bună, pe care au dovedit-o de curând la Cupa României. La acest concurs mergem în majoritate cu juniori II şi chiar dacă sunt mai mici sper să obţinem în total opt medalii, şi îmi pun mari speranţe mai ales pe echipe”, a declarat Ştefan Buiucliu. Antrenorul celor două secţii de tir sportiv de la CSM Suceava şi CSŞ Rădăuţi crede că sportivii săi vor avea nevoie de puţin noroc, dar foarte importantă va fi şi forma şi concentrarea de moment pentru a urca pe podiumul acestui Campionat Naţional de Tir Sportiv pentru juniori I.
La o săptămână după ce au avut o evoluţie bună la Cupa României, competiţie unde s-au ales cu nouă medalii, sportivii secţiilor de tir sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Clubul Sportiv Şcolar Rădăuţi au intrat astăzi în lupta pentr