Directorul general al Oltchim şi alţi 16 directori şi-au prezentat demisiile, cerute îndelung de către sutele de protestatari, miercuri, 5 septembrie.
Directorul general al Oltchim, Constantin Roibu şi-a prezentat demisia, miercuri, 5 septembrie, atât din funcţia de director, cât şi din cea de membru al Consiliului de Administraţie al combinatului vâlcean, solicitând eliberarea din funcţii alături de el alţi 16 directori. Conform Agerpres, decizia de a demisiona a fost cauzată de propunerea şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, de înlocuire a managementului de la Oltchim, ca o condiţie a asigurării capitalului de lucru pentru funcţionarea instalaţiilor societăţii şi acordarea salariilor curente către salariaţii societăţii.
De asemenea, un alt motiv menţionat al demisiei este ipsa de dialog şi colaborare între OPSPI şi managementul Oltchim, ceea ce a dus la blocarea oricărei iniţiative de finanţare a activităţii, având ca efect oprirea funcţionării instalaţiilor din cadrul societăţii. Împreună cu Constantin Roibu, au solicitat eliberarea din funcţii Nicolae Radu Olaru – director general adjunct Producţie şi Investiţii, Alin Smeu – director general adjunct Financiar, Măndică Vasile – director Economic, Veronica Preoteasa – director Comercial, Cristian Georgescu – director Producţie, Mihnea Iordache – director Trezorerie, Cosmin Diaconu – director Aprovizionare, Marian Răduţoiu – director Mentenanţă, Daniel Mihăescu – director Divizia Petrochimică Piteşti, Victor Avram – director Electro-AMA, Nicolae Stanciugel – contabil şef, Marian Ţapu – director Divizia Materiale de Construcţie, Ionel Bejenaru – Director Uzina Chimică, Odorel Nicolescu – director Uzina Petrochimică, Ţucu Cristian Gheorghe – director Uzina Olefine şi Celea Irina – director marketing Divizia Materiale de Construcţii.
Miercuri