În adolescenţă visam cam aşa vacanţa ideală: să-mi iau rucsacul în spate şi, cu un prieten, cel mult doi, să batem Europa la pas, uneori cu maşina, să ne oprim, dacă avem chef, în cîte-un tîrg, să rămînem acolo şi să muncim cîteva săptămîni ca să putem pleca din nou. Să fim liberi de angajamente şi termene, să trăim clipa şi să ne mai întoarcem în cenuşia Românie a anilor ’80 doar dacă ne-am trezi dorindu-ne asta cu orice preţ. Am şi plecat apoi cu acest gînd, de cîteva ori, dar m-am trezit nu doar responsabilă, ci şi dorindu-mi întoarcerea. M-am mulţumit apoi cu scurte vacanţe, iar între ele, cea din acest an – poate pentru că 2012 e un an de „nefăcute“ pentru multă lume, nu trebuie să fii astrolog ca să pricepi asta – s-a apropiat cel mai mult de vacanţa aia ideală din adolescenţă. Nici nu ştiu cum m-am trezit – cu unul, cel mult doi prieteni – bătînd lumea cu piciorul (şi roata maşinii), oprindu-ne doar în oraşele care ne plăceau, ne spuneau ceva sau, mă rog, unde comoditatea ne îndemnase să ne rezervăm camere la hotel. În definitiv, nu trebuie să încerci toate speluncile ca să-ţi rezolvi aspiraţiile adolescentine şi nici să-ţi mai cari rucsacul în spinare după ce s-a inventat trolerul care merge singur. Iată primele secvenţe care-mi vin în minte, din această vacanţă mult imaginată, într-o deplină asociere liberă:
DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru O Casandră● Vaga demenţă retro-futuristă de la Ars Electronica din Linz: un muzeu al artelor electronice care, probabil, era futurist atunci cînd s-a construit, dar care a ajuns în cîţiva ani depăşit chiar şi în zona de robotică. M-am prăpădit de rîs cînd o simpatică operatoare specializată în partea oftalmologică a noilor descoperiri a ţinut morţiş să-mi fotografieze globii oculari; nu i-am stricat demonstraţia spunîndu-i că am trecut prin experienţa asta acum cîţiva
