Luni, 10 iulie 2012. Abia instalat la Palatul Cotroceni, Crin Antonescu se şi arată naţiunii, pe înserat, cu aerul unui uzurpator imbatabil şi trufaş.
Pieptul bombat îi conferă statura unui star rock gata să apuce o chitară şi să se dezlănţuie: Eu sunt la Cotroceni, / Eu sunt la Cotroceni, / A, e, mândruţa mea, / Eu sunt la Cotroceni!... Come on everybody... Sunt nambăr oan în stat şi vorbesc de la microfonul dictatorului suspendat... Iu-huuuuu...!
Sâmbătă, 25 august 2012. Dezamăgit de invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, interimarul Crin Antonescu părăseşte discret patria, oferindu-şi un binemeritat concediu. În urma sa rămân câteva duzini de liberali instruiţi să-l hăituiască pe dictator până în pânzele albe ale sesiunii parlamentare extraordinare, lovindu-l la cvorum şi muşcându-l la Constituţie.
Luni, 3 septembrie 2012. După o vacanţă agitată, Parlamentul revine în Casa Poporului pentru sesiunea de toamnă. La Senat, clopoţelul ar trebui să fie mânuit de preşedintele Camerei, Crin Antonescu, al cărui interimat la Cotroceni s-a isprăvit atât de trist. Dar domnul Crin lipseşte, stabilind un nou record: este primul preşedinte al unei Camere parlamentare care absentează la deschiderea unei sesiuni, în România postcomunistă.
O lună şi jumătate la Cotroceni i-au fost suficiente lui Crin Antonescu pentru a arăta câte parale face. S-au lămurit inclusiv colegii săi de partid (PNL) şi de coaliţie (USL). Cei mai mulţi tac pragmatic, dar unii au început să vorbească. De exemplu, fostul ministru Ioan Rus, care lansează scenarii interesante într-un interviu din „Kamikaze".
„Poate unora le pare simpatică faza cu regele este gol, cine ştie? Poate că, văzând bucile rozalii, vor vota, deşi ştiu de la un prieten de-al meu, care se ocupa de marketing politic, că oamenii nu votează clovni. Din păcate
