… ca oamenii astia chiar ca n-au dansat decat o vara. Si nu, nu Vestul corupt e de vina, nu Uniunea Europeana, nu SUA, nu bubulii. Nici macar Traian Basescu – el chiar le-a dat apa la moara din plin inca de la sfarsitul anului trecut. Le-a aprins luminile pe ringul de dans, l-a dat cu ceara, a comandat muzica antrenanta. “The kind of music that suits the soul”, vorba cantecului. Unge sufletele protestarilor si-i face sa se miste ritmat. Cand s-a avantat in ring, cuplul Ponta-Antonescu avea toate conditiile create.
Si-atunci a inceput dezastrul. Au inceput impleticile, calcarile in picioare, contra-timpii. Privelistea a inceput sa fie dureroasa pana si pentru suporterii inflacarati. Acestia si-au intors indurerati privirile si-ntoarse si le tin pana in ziua de azi – departe de ringul de dans, spre UE, SUA, bubuli si Traian Basescu.
Estimp, istoria e mai putin rabdatoare. O parte din ce in ce mai semnificativa din PNL incepe sa realizeze ca n-au avut decat de pierdut din ultimele trei luni. La fel, o parte din PSD. Sunt si acolo oameni care lucreaza cu bani, nu cu bubuli. Or astora discursurile despre bubuli, cata vreme nu produc bani, nu le tin nici de foame. Si-n general ei controleaza painea si cutitul in fiecare partid, ca si nu-s toate partidele precum conservatorii lui Voiculescu, sa muribundeze la nesfarsit pe banii si Anetenele patronului. Partidele alea mai normale mai trebuie sa castige si alegeri, macar la rastimpuri, ca altfel nu mai ajung nici oamenii lui Voiculescu la guvernare.
Asa ca istoria le da branci. Pe rand. Conform principiului dominoului. Mai intai PSD-ul va incuraja aripa anti-Antonescu. Asa ca Antonescu zboara primul, c-asa e si corect. A gresit si greseste in continuare de parca n-ar mai exista si ziua de maine. Stie el ceva. Pentru el nu mai exista. Lucrurile insa nu se vor opri aici, asa ca Ponta n-are nici el motive de