Compania de metrou – Metrorex va trece, în în perioada următoare, de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei, a anunţat premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei de guvern.
UPDATE 13: Ponta a anunţat, la Palatul Victoria, că Tarom va avea management privat, CFR Marfă va intra în procesul de privatizare, iar Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va fi reorganizată.
În anii trecuţi au existat mai multe discuţii referitoare la transferul Metrorex în ograda Primăriei Municipiului Bucureşti, însă până în prezent toate negocierile au rămas la stadiu de intenţie, de fiecare dată discuţiile blocându-se la capitolul subvenţii, întrucât transportul cu metroul este subvenţionat de către stat.
În urmă cu câteva minute, prim-ministrul a explicat că Metrorex va beneficia în continuare de bani de la bugetul de stat.
“O să vă propunem, de altfel, Guvernul, să adoptăm, în perioada imediat următoare, câteva măsuri pe care demult trebuia să le luăm. Prima dintre ele ar fi trecerea metroului la Primăria Municipiului Bucureşti pentru că trebuie continuate investiţiile”, a spus Ponta.
La rectificarea bugetară efectuată în urmă cu puţin timp au fost reduse fondurile alocate pentru construcţia magistralei 5 de metrou.
“Motivul reducerii sumelor alocate în anul 2012 pentru obiectivul Magistrala 5 Drumul Taberei - Universitate este rectificarea bugetară executată conform O.U.G nr. 13 din luna august a acestui an. Ordonatorul de credite - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii s-a asigurat însă ca prin rectificarea bugetară sumele alocate să fie suficiente pentru derularea lucrărilor până la sfârşitul acestui an, urmând ca pentru anul viitor suma necesară să fie prinsă în buget”, a anunţat şiMetrorex.
Lucrările la tronsonul de metrou Eroilor (Universitate) - Valea Ialomiţei (Drumul Tabe