Conducerea PSD Vrancea organizează în perioada 19-21 septembrie, la Greşu, „Şcoala europeană de vară a Tineretului Social Democrat Vrâncean“, eveniment aflat la cea de-a VI-a ediţie. Vor participa 40 de tineri, care vor lua parte la mai multe conferinţe, ce vor fi susţinute de politicieni locali şi centrali.
Lucrările Şcolii de Vară vor fi deschise de vicepreşedintele PSD la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei Vrancea, Marian Oprişan. Sunt invitaţi să participe ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, parlamentarii vrânceni Cristian Dumitrescu şi Angel Tîlvăr. De asemmenea, a fost invitat să participe şi profesorul şi analistul politic Valerian Stan.
„Şcoala europeană de vară a Tineretului Social Democrat Vrâncean“ se va desfăşura pe mai multe module, urmând ca invitaţii să propună spre dezbatere diverse teme. La finalul evenimentului, Marian Oprişan le va oferi diplome de participare tinerilor, iar câştigătorilor concursurilor ce vor fi organizate pe durata celor trei zile, premii.
PSD Vrancea a organizat pentru prima dată o şcoală de vară a tinerilor social democraţi în 2007, tot la Greşu, evenimentul având loc în perioada 28-30 august. La eveniment au fost prezenţi 40 de tineri, care au luat parte la mai multe conferinţe, susţinute de politicieni locali şi centrali.
Conducerea PSD Vrancea organizează în perioada 19-21 septembrie, la Greşu, „Şcoala europeană de vară a Tineretului Social Democrat Vrâncean“, eveniment aflat la cea de-a VI-a ediţie. Vor participa 40 de tineri, care vor lua parte la mai multe conferinţe, ce vor fi susţinute de politicieni locali şi centrali.
Lucrările Şcolii de Vară vor fi deschise de vicepreşedintele PSD la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei Vrancea, Marian Oprişan. Sunt invitaţi să participe ministrul