Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatorii nu ţin cont de Bacul de meseriaş

Publicat in Adevarul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Nici diploma de Bacalaureat profesional şi nici cea de Bacalaureat naţional nu deschid uşa pe piaţa muncii. Patronii vor absolvenţi calificaţi pe care actualele şcoli nu îi pregătesc.

Examenul de Bac ar putea fi unul diferenţiat din acest an şcolar, după ce un act normativ în acest sens a fost aprobat, ieri, de către membrii Comisiei de învăţământ din Senat. „Am adoptat ordonanţa în unanimitate, dar cu unele mici modificări. Bacul profesional va putea fi luat cu nota 6 şi nu cu nota 5, aşa cum era prevăzut iniţial.

Examenul va putea fi susţinut şi de generaţiile care au picat până acum", a declarat preşedintele Comisiei de învăţământ, Mihail Hărdău.

Actul normativ va intra în dezbaterea plenului Senatului, for decizional, cel mai probabil, în şedinţa de luni, 10 septembrie. În cazul în care va fi adoptat, elevii vor putea hotărî în acest an cu ce fel de diplomă îşi vor finaliza studiile liceale. Absolvenţii care optează pentru Bacul profesional vor da probe de competenţe identice cu cele din formula actuală a examenului de maturitate. Ei vor susţine, însă, un proiect şi o probă practică, precum şi un examen scris la educaţia antreprenorială.

Examen diferenţiat şi în alte ţări

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, cea care a propus Bacul profesional a declarat că introducerea acestui tip de examen este un lucru benefic pentru tinerii care au înclinaţii către o anumită meserie: „Această diplomă le conferă celor care merg spre piaţa muncii o finalitate a liceului şi le atestă competenţele".

Ministrul a precizat că modelul Bacalaureatului profesional există în foarte multe ţări, printre care Anglia, Franţa şi Germania. „Examenul acesta nu schimbă conţinutul programei pe care ei au parcurs-o pe timpul anilor de liceu. Ca urmare, nu venim prin această formă de examen cu elemente în plus, pe care elevii nu le-au făcut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 51 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 59 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°