Intr-o tara in care oamenii (51 la suta dintre cei cu varste intre 18-98 de ani) cred ca Soarele se invarte in jurul Pamantului, nu trebuie sa ne mire ca doar unu din doi elevi iau examenul de Bacalaureat. Avem insa o grava problema sociala. Daca jumatate dintre tinerii unei generatii nu au nicio motivatie in a urma liceul, e jale. De ce sa sa mai incerc, daca tot nu am sanse?
La liceu, de bine, de rau, se mai lipeau ceva cunostinte de ei, chiar daca picoteau patru ani in banca. Macar jumatate de zi erau cat de cat supravegheati, in loc sa o arda ”liberi” pe camp sau in spatele blocurilor. Cei care se trezeau, in al doisprezecelea ceas, puteau recupera, trageau tare in ultimul an, sau veneau la ”restanta”. Demobilizarea copiilor din paturilor sarace genereaza un handicap socio-economic pentru milioane de romani, care pierd din start cursa, devin cetateni de rangul doi intr-o lume a informatiei.
Lui Funeriu nu i se poate reprosa decat faptul ca nu a cautat o solutie la aceasta problema. Opozitia la PDL a insistat asupra subiectului, dar fosta guvernare a refuzat negocierile. Ajuns la guvernare, USL propune un bacalaureat diferentiat, cu doua viteze. Cei care au probleme la teorie, cu alte cuvinte nu pot lua note de trecere la examenul scris, dar sunt in stare sa sustina probe de capacitate profesionala, primesc o diploma de Bac profesional, care nu le da dreptul sa urmeze o facultate. Ceilalti, care dau Bac-ul ca si pana acum, merg mai departe.
Intentia e buna, dar e posibil sa apara si efecte perverse. O parte a lumii universitare reproseaza confuzia de termeni. Bacalaureatul, in traditia franceza, pe care am preluat-o, este acel examen care, odata trecut, iti da dreptul sa megi la facultate. Premiul de consolare ar putea fi numit, atunci, ”Certificat de capacitate profesionala”, pentru a nu aparea probleme cu diplomele, in Europa. Dar acesta e
