Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape un sfert din unităţile şcolare nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, în Cluj

Publicat in Adevarul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Aproape un sfert din cele 686 de unităţi de învăţământ din Cluj nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, o altă problemă în judeţ fiind legată de dotările pentru clasa pregătitoare, firma Eurodidactica neputând livra mobilierul pentru două şcoli din cauza taifunurilor din Asia.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, miercuri, în şedinţa Colegiului Prefectural, că din cele 686 de unităţi şcolare din judeţ 521, respectiv 75,94 la sută, au autorizaţie sanitară de funcţionare, în timp ce 165 de şcoli sunt neautorizate. Potrivit sursei citate, peste 93 la sută dintre instituţile de învăţământ din judeţ care nu au autorizaţie sunt din mediul rural, principalele probleme fiind legate de lipsa apei şi a toaletelor. Şeful ISJ Cluj a mai spus că până la începerea anului şcolar există posibilitatea ca mai multe şcoli neautorizate să primească autorizaţii sanitare de funcţionare provizorii din partea Direcţiei de Sănătate Publică.

Mobilierul din China, întârzie din cauza unui taifun

În ceea ce priveşte mobilierul pentru clasa pregătitoare, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj a spus că sunt două unităţi şcolare, dintr-un total de 129, unde sunt probleme cu firma care a contractat mobilierul. "Firma Eurodidactica nu şi-a respectat termenele stabilite pentru livrarea seturilor de mobilier şi am cerut directorilor celor două unităţi - Liceul pentru Deficienţi de Auz şi Liceul de Arte Plastice «Romulus Ladea» - ambele din Cluj-Napoca, să rezilieze contractele şi să apeleze la firme care au livrat deja mobilier. În total e vorba de 30 de seturi de mobilier pentru cele două licee care ar putea fi livrat de alte firme în cursul săptămânii viitoare", a spus Cuibus. Directorul Liceului de Arte Plastice "Romulus Ladea", Octavian Tămaş, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că va rezilia contractul cu firma E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 29 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 33 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 23 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 41 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 45 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°