Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martens: Congresul PPE de la Bucureşti va fi găzduit de preşedintele Băsescu, de PDL şi UDMR

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Preşedintele PPE, Wilfred Martens, a declarat, la Bruxelles, că cel de-al 21-lea Congres al formaţiunii, care va avea loc la Bucureşti, în octombrie, va fi găzduit de preşedintele Traian Băsescu şi de PDL şi UDMR, potrivit Mediafax.

Adunarea Politică a Partidului Popular European s-a reunit luni la Bruxelles, la Parlamentul European, pentru finalizarea pregătirilor pentru cel de-al 21-lea Congres al formaţiunii, care va avea loc la Bucureşti.

La evenimentul de la Bruxelles au participat reprezentanţi a 73 de partide, din 40 de ţări.

"PPE aşteaptă cu nerăbdare să-şi organizeze cel de-al 21-lea Congres luna viitoare în Bucureşti. Găzduit de preşedintele Băsescu şi de PDL şi UDMR, partide membre PPE, Congresul PPE va aduce în prim-plan eforturile noastre neobosite legate de abordarea provocărilor cu care se confruntă cetăţenii europeni, în perspectiva crizei economice", a spus preşedintele PPE, Wilfried Martens.

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, luni, referitor la organizarea Congresului PPE la Bucureşti, că PDL se află "într-o situaţie foarte fericită", prin solidaritatea popularilor europeni, în timp ce PSD a fost refuzat drept gazdă a Congresului Partidului Socialist European.

"Suntem în situaţia fericită în care solidaritatea cu popularii europeni ne plasează pe noi, cei de la PDL, într-o situaţie foarte bună, spre deosebire de PSD care s-a văzut refuzat chiar zilele trecute ca gazdă a anunţatului Congres al Partidului Socialist European", a spus Preda, după şedinţa BPN al PDL.

El a menţionat că membrii BPN al PDL au discutat despre pregătirea Congresului PPE care se va desfăşura la Bucureşti în 17-18 octombrie şi la care sunt invitate să participe 73 de partide din 40 de ţări.

Conform unor surse diplomatice, la Congresul PPE de la Bucureşti ar urma să participe şi cancelarul german Angela Merkel. Preşedi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°