Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înapoi în viitor, un nou tip de bacalaureat

Publicat in Bursa, joi 6 septembrie 2012 ·

Elevii au parte de surprize pe bandă rulantă din partea conducerii Ministerului Educaţiei, din 2013 urmând ca absolvenţii cursurilor liceale să aibă la îndemână o nouă formă de Bacalaureat. Comisia de educaţie din Senat a aprobat, ieri, introducerea în Legea educaţiei a unui amendament care prevede opţiunea Bacalaureatului profesional. Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor celor cinci senatori prezenţi la şedinţa comisiei. La şedinţa Comisiei de educaţie a Senatului a fost prezentă şi Ecaterina Andronescu, iniţiatorul acestei propuneri.

Potrivit Ministrului Educaţiei, Bacalaureatul profesional se poate aplica din 2013: "Pe masa comisiei se află ordonanţa pentru modificarea bacalaureatului de anul trecut, care a produs deja efecte. Ar fi foarte uşor de introdus un amendament care presupune doar acest bacalaureat profesional. Am gândit să îi adăugăm bacalaureatului o componentă privind bacalaureatul profesional, care nu dă drept de acces pe învăţământul superior, dar dă drept pe piaţa muncii. Dacă cineva a optat într-o sesiune numai pentru bacalaureatul profesional şi dacă peste o sesiune se răzgândeşte şi vrea în învăţământul superior, dă diferenţa şi poate să îşi continue cariera profesională. Examenul acesta nu schimbă conţinutul programei pe care ei au parcurs-o pe timpul anilor de liceu. Ca urmare, nu venim prin această formă de examen cu elemente în plus, pe care elevii nu le-au făcut la clasă, ci doar adăugăm o fomă în sprijinul celor care se orientează spre piaţa muncii". Ecaterina Andronescu a afirmat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu mai mulţi directori de şcoală, precum şi cu reprezentanţi ai inspectoratelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

Principalul argument adus în sprijinul acestei propuneri a fost faptul că timp de doi ani, Bacalaureatul a adus doar rezultate sl

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°