Lifturi, aer condiţionat, parcare subterană, geamuri fumurii, tarabe mai ceva ca în mall. Aşa arată cel mai nou centru alimentar din Capitală, Piaţa Amzei, după o investiţie de 10 milioane de euro. Din păcate, deşi este gata, modernul edificiu stă gol.
Este una dintre cele mai moderne pieţe din Bucureşti întinsă pe 7.000 de metri pătraţi!
Are lifturi, geamuri imense, parcare subterană cu 45 de locuri doar pentru comercianţi, subsol, parter, etaj şi este situată în buricul târgului, la Piaţa Romană.
Are însă o singură hibă: deşi e gata, stă goală.
„Suntem în faza de licitaţii, în procedura de verificare şi atribuire a spaţiilor comerciale. Urmează apoi o perioadă pentru contestaţii", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1, Alexandru Ichim, fără a preciza însă termenul când piaţa va fi deschisă publicului larg.
Modernizarea a început în 2008 şi trebuia să fie gata într-un an. Lucrarea s-a prelungit însă, potrivit edilului sectorului 1, din cauza reţelelor edilitare găsite de constructor sub pământ, puse acolo „înainte de 1990, fără vreun plan clar".
„A trebuit să mutăm acele reţele. Asta a fost principala cauză a întârzierii", explica Andrei Chiliman anul trecut.
Doar florăresele îşi văd liniştite de treabă
Momentan, singurele magazine deschise la parterul noului „mall alimentar" sunt câteva florării.
Celelalte spaţii sunt pustii, nefiind date încă în folosinţă. În schimb, sunt păzite cu străşnicie de mai mulţi agenţi de pază, să nu dispară ceva înainte ca piaţa să devină funcţională.
Ţăranii îşi vând acum marfa direct din portbagaj
Deşi au o piaţă de 10 milioane de euro în zonă, locuitorii din zona Amzei şi Piaţa Romană sunt nevoiţi să-şi facă cumpărăturile de la magazinele din zonă, la preţuri mari.
Nici ţăranii nu sunt mai fericiţi, ei sunt n