Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât înseamnă Constanţa pentru Mazăre? Episodul 0 (zero)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 5 septembrie 2012 ·

„Prejudiciul este zero" - aşa zice primarul Radu Mazăre despre dosarul retrocedărilor. Procurorii DNA zic cu totul altceva. Eu cred că, de fapt, oraşul acesta înseamnă zero pentru Mazăre. Nefiind născut aici nu s-a ataşat de el, îi este indiferent. Sau nu prea. De-a lungul vremii am citit atât rechizitoriul DNA-ului, am văzut expertiza în baza căreia procurorii şi-au întocmit cauza, am fost şocată de hărţi, să văd cât din Constanţa a ajuns pe mâinile... cuiva în urma acestor retrocedări, dar am mai avut ocazia să aflu ceva. Un detaliu semnificativ pe care mulţi nu îl iau în seamă: la cine au ajuns terenurile retrocedate nu de Mazăre singur, ci de un adevărat batalion de oameni. „Armata" primarului zice că şi-a făcut treaba. Eu nu pot să judec asta, aşa cum nu pot spune dacă faptele lor sunt sau nu ilegale ori de natură penală. Este treaba altora să facă asta. Eu, în schimb, pot să văd finalitatea unor acte care au început la puţin timp după ce Radu Mazăre a ajuns primarul Constanţei. Văd cum un medic oarecare venit din Bucureşti, ajuns şef de secţie la Constanţa, are o declaraţie de avere împopoţonată cu terenuri prin oraşul nostru drag. Cartierul Compozitorilor vă zice ceva? E, acolo a fost şi poate că încă este mare moşier acest medic. Cică a ajuns în secţie anul trecut şi a întrebat cadrele medicale ce terenuri au prin Constanţa. Nu prea aveau. Jenant! Mai pot spune că, tot prin Compozitorilor, mai găsim şi nişte firme conduse de un anume domn Valentin Gheorghe Ionescu. Fost coleg de Institut de Marină, Ionescu a fondat alături de Mazăre, Nicuşor şi Strutinsky Contrastul, apoi nu s-a mai înţeles cu prietenii. A fost luat de regretatul Gheorghe Cârciog la Evenimentul Zilei şi a văzut cum se scrie istoria presei post-decembriste. Ce-i al lui e al lui, nu-i aşa? Apoi, când cu retrocedările, a fost adus înapoi la „matcă". La ora asta este un aprig lup

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°