Avem 3 portari la echipa naţională. Cu bune, cu rele. Din păcate, nu intră între buturi toţi odată!
Principala misiune a unui portar este să nu doarmă în post. Să fie vigilent. Fie că o păzeşte pe Monalisa la Luvru sau o scară de bloc. Regula se aplică şi atunci cînd vorbim despre cel ales să apere buturile echipei naţionale. Dincolo de muncă la antrenamente, talent sau un fizic potrivit, portarul trebuie să fie atent. Să nu doarmă pe el.
Am citit cu interes amestecat cu speranţă analiza Gazetei privind calităţile şi defectele celor 3 portari convocaţi de Victor Piţurcă pentru dubla crucială, o, da!, cu Estonia şi Andorra. Calităţi şi defecte, atuuri şi slăbiciuni. După ce am terminat de citit, interesul s-a transformat într-o formă incipientă de depresie. Fraţilor, stăm rău! Nu rău, ci foarte rău! De fapt, ştiam asta înainte de lectură, dar mă gîndeam că reporterii noştri speciali le vor descoperi calităţi nebănuite celor trei crai ai careulul de 16 metri aleşi de nea Piţi să dea piept cu temuţii estonieni şi imprevizibilii andorrezi. Lobonţ, Pantilimon şi Tătăruşanu.
În mare, lucrurile sînt cunoscute. Cine are reflexe nu ştie să iasă pe centrări, cine iese curajos pe centrări este vulnerabil la şuturile pe jos. Lobonţ vorbeşte cu apărarea, dar se face mic pe linia porţii la centrări. Plus că este cam ruginit. Ca o maşină veche fără prea mulţi kilometri la bord, dar care a înţepenit stînd prea mult în garaj. În cazul lui Loby, garajul se numeşte Stekelenburg. Pantilimon prinde rar poarta lui City, fiind rezerva lui Joe Hart, portarul titular al naţionalei engleze. Totuşi, Pantilimon vine bine antrenat de la “cetăţenii” din Manchester. Înalt, stăpîneşte careul, dar are probleme de anticipaţie a fazei. Cînd te aştepţi mai puţin, îşi pierde concentrarea, asta apropo de dormitul în post.
Cu bună ştiinţă l-am lăsat la urmă pe Tătăruşanu, care se
