La această oră, sindicaliștii scandează împotriva planurilor Guvernului privind viitorul Oltchim. Dimineață, furnizorul de energie a sistat complet alimentarea combinatului, producția fiind oprită. Sursa: Agerpres
1 /.
UPDATE. Directorul general al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Constantin Roibu, a demisionat în urmă cu puțin timp, la presiunea Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, potrivit Mediafax.
Roibu a demisionat și din funcția de membru al Consiliului de Administrație, acolo unde rămăsese simplu membru de acum un an, până atunci fiind președinte. El este unul dintre cei mai longevivi directori generali din companiile de stat, fiind la conducerea Oltchim din anul 1991.
Primul ministru Victor Ponta declarase cu puțin timp înainte că ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, va merge la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu protestatarii, și îi îndemna pe aceștia ”să nu sperie investitorii”.
Ponta a mai spus că există doi investitori mari din zone geografice diferite interesați de preluarea companiei, licitația pentru privatizarea acesteia urmând să aibă loc pe 18 septembrie. Guvernul a schimbat metoda de vânzare a Oltchim, intenționând acum să vândă pachetul majoritar de acțiuni la pachet cu datoriile companiei către AVAS și Electrica SA.
Miting la ora 15.00
Cu puțin timp în urmă, circa 200 de sindicaliști de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au declanșat un protest în fața combinatului. Pentru ora 15.00 este anunțat un miting cu participarea câtorva mii de muncitori.
Astăzi a fost oprită complet producția la Oltchim, printr-o decizie a Ministerului Economiei. Motivul: datoriile imense la furnizorul de energie electrică și imposibilitatea ca acestea să poată fi plătite. Muncitorii nu știu ce-i așteaptă, dacă vor fi trimiși în șomaj tehnic, dacă vo