Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dracula va PROMOVA România în China, India şi Orientul Mijlociu

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Legenda lui Dracula va fi promovată în China, India şi Orientul Mijlociu, pieţe care nu au fost afectate de criza economică şi care au un mare potenţial, a declarat pentru Mediafax Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Citeşte şi:

Casa lui Dracula, scoasă la vânzare

România văzută dincolo de Dracula. El País despre o călătorie răcoritoare prin România

"Consider că o reevaluare, o repoziţionare a strategiei, a master planului, care a fost făcut în anul 2007, în alte condiţii economice, este necesară acum, pentru că pieţele ţintă pe care le considerăm apropiate şi aducătoare de turişti, cum sunt Germania, Austria, Marea Britanie sau Rusia se pot completa cu pieţe gen Orientul Mijlociu, piaţă care în momentul de faţă nu a fost afectată profund de criză şi de asemenea China sau India. Pe aceste pieţe România nu a fost promovată până acum", a spus Bărhălescu.

Secretarul de stat a adăugat că România va încerca să acorde vize celor "care sunt cu adevărat" turişti, fie că vin din China, India sau Orientul Mijlociu: "Trebuie să ne uităm puţin şi ce fac alţii şi să vedem că Statele Unite investesc în următoarea perioadă foarte mulţi bani în promovarea pe pieţele din China şi India, pentru că acolo este un număr mare de turişti. Thailanda şi-a revenit datorită pieţei chineze".

Bărhălescu a afirmat că în China, India şi Orientul Mijlociu România poate promova tot ceea ce înseamă circuite gen Dracula, gen Transilvania, dar şi circuite culturale, Delta Dunării şi staţiuni balneoclimaterice.

"Intenţionăm să redeschidem biroul de turism din China, iar în India ne gândim să deschidem un astfel de birou. Trebuie să promovăm în aceste zone ceea ce avem. Vreme de 20 de ani s-a încercat demitizarea lui Dracula, dar merge promovat. Până la urmă trebuie să ne legăm de acest mit pentru că dacă spui cu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 59 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°