Un incendiu puternic a lăsat o familie din Sibiu fără agoniseala de o viață. Locuința lor, aflată pe strada Lemnelor, a fost făcută scrum, la fel și o magazine în care oamenii își adăposteau lucrurile.
Proprietarii spun că s-au trezit cu locuința în flăcări, și nu au mai avut ce să facă, și cred că focul ar fi fost pus intenționat. Ei se judeca de ani buni pentru locul unde si-au ridicat locuința în urmă cu peste 12 ani. Familia Solomon nu are în proprietate pământul, însă membrii acesteia susțin că acolo au fost doar gunoie și după multă muncă și-au facut o mică gospodărie.
”Au venit să ne dea afară de atâtea ori, au venit de la tribunal sa ne dea afară, nu au putut. Noi stăm aici de 12 ani de zile, au fost mormane de gunoaie aici. Și până la urma urmei ne-au dat foc aici, asta este”, a spus Nicolae Solomon, proprietarul locuinței.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Incendiul a fost unul violent, iar fumul gros putea fi văzut de la sute de metri distanță.
“De la distanță, de la vreo 100 de metri am văzut norul de fum aici! Nici nu știam ce e aici, am auzit vreo două sau trei explozii. Știu că erau niște oameni care colectau fier, niște oameni necăjiți în orice caz. În situații din astea îți pierzi totul, acolo cred că nu se poate stinge, în podul ăla acolo au insitat cu jetul de apă și totuși arde. Aici totul e plastic, hârtie, fier, oamenii și-au adunat tot felul de resturi.”, a povestit Gheorghe Duță, un vecin al familiei.
Fumul gros a îngreunat și intervenția pompierilor, care s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore. Aceștia spun că incendiul a izbucnit de la vegetație uscată aprinsă și lăsată nesupravegheată.