● Ovid. S. Crohmălniceanu, Amintiri deghizate, Ediţie îngrijită şi prefaţă de Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas, 2012.
Bi(bli)ografia criticului Ov.S. Crohmălniceanu este plină de lumini şi umbre, de date şi evoluţii contradictorii. În deceniul stalinist, a fost, alături de Mihail Novicov, Silvian Iosifescu, Nicolae Moraru sau Ion Vitner, unul dintre cronicarii literari oficiali ai regimului dejist, semnatar al mai multor volume de critică şi eseistică literară programatică, culminînd cu volumul Pentru realismul socialist (1960), în care legitima estetic literatura de partid. La un moment dat a fost acuzat el însuşi de cosmopolitism şi deviaţionism, dar tot lui i s-au comandat, cîţiva ani mai tîrziu, studii de recuperare şi revalorificare ale unora dintre clasicii interbelici interzişi. Alonja intelectuală superioară faţă de ceilalţi corifei ai proletcultismului şi realismului socialist i-a permis, din fericire, oportunistului critic să se schimbe la faţă şi să scrie Literatura română şi expresionismul (1971) şi Literatura română între cele două războaie mondiale (1966-1975), două cărţi substanţiale şi esenţiale pentru cultura română, serioase, exacte şi curate, bine documentate, care rezistă şi astăzi. Cinci prozatori în cinci feluri de lectură (1984) este o altă carte de critică literară care dă dovada inteligenţei sale teoretice şi hermeneutice. Amator de romane poliţiste, prozatorul Ov.S. Crohmălniceanu a scris şi două volume de Istorii insolite (1980, 1986), devenite clasice ale literaturii fantastice de la noi şi a condus Cenaclul Junimea unde a fost naşul generaţiei ’80, iniţiind şi prefaţînd celebra antologie de proză scurtă Desat 83. În 1990 a fost primul preşedinte al juriului Uniunii Scriitorilor, pentru ca în 1993 să se autoexileze la Berlin, unde a şi murit şapte ani mai tîrziu.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman
