În prezent, biblioteca din capitala Banatului are 11 filiale.
Timişoara va avea o bibliotecă nouă, la standarde europene. Acum, Biblioteca Judeţeană Timiş are 11 filiale, iar numărul timişorenilor care împrumută cărţi este în scădere. „Din cele 11 centre pe care le avem, sper ca pe mandatul meu să ajungem la 3-4 pentru biblioteca judeţeană. Să construim o bibliotecă nouă care să poată prelua toate secţiile care sunt prin Fratelia, Piaţa Traian.
Una dintre soluţii, care nu mă satisface, a fost propusă de vechea conducere prin construcţia de la fostul centru militar zonal. În zona centrală va fi realizată o bibliotecă, în următorii patru ani, şi se vor elibera celelalte spaţii care sunt total inadecvate la ora actuală, Unele spaţii în care se află secţii ale bibliotecii judeţene sunt într-o stare de degradare totală. Urmează să ne apucăm de un proiect, nu să fie în 11 locaţii cum e acum", a declarat Titu Bojin, preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Pentru noua bibliotecă, Consiliul Judeţean Timiş va încerca să acceseze fonduri europene.
În prezent, biblioteca din capitala Banatului are 11 filiale.
Timişoara va avea o bibliotecă nouă, la standarde europene. Acum, Biblioteca Judeţeană Timiş are 11 filiale, iar numărul timişorenilor care împrumută cărţi este în scădere. „Din cele 11 centre pe care le avem, sper ca pe mandatul meu să ajungem la 3-4 pentru biblioteca judeţeană. Să construim o bibliotecă nouă care să poată prelua toate secţiile care sunt prin Fratelia, Piaţa Traian.
Una dintre soluţii, care nu mă satisface, a fost propusă de vechea conducere prin construcţia de la fostul centru militar zonal. În zona centrală va fi realizată o bibliotecă, în următorii patru ani, şi se vor elibera celelalte spaţii care sunt total inadecvate la ora actuală, Unele spaţii în care se află secţii ale bibliotecii judeţene su