FC Oţelul Galaţi iese din blocajul în care se află de un an de zile, odată cu schimbarea acţionariatului. Promisiunea făcută joia trecută de fostul director general al clubului, primarul Marius Stan, că „s-au pus la punct toate detaliile contractului, în şapte - opt zile actele vor ajunge la notar”, are acoperire în fapte conform unor surse din cadrul clubului, care au confirmat că totul este gata şi că mult aşteptatul anunţ al preluării clubului de către investitori puternici este iminent.
Primul pas va fi instalarea focşăneanului Narcis Răducan la conducerea executivă a clubului, momentul în care acesta va primi drept de semnătură fiind sinonim cu ieşirea Oţelului din criză, cu eliminarea tuturor blocajelor care au afectat activitatea în ultimul an şi revenirea la normalitate.