Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antena 3. Fără Gâdea, Ciuvică, Ursu, un prăduitor și niște figuranți au fost anoști. Varanul s-a speriat (la final)

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Toată seara Antena 3 a colcăit de venin. Ca și cum cine știe ce s-ar mai fi întâmplat în ultima vreme. Dar unde-o fi Gâdea? În concediu, probabil pentru că nu s-a auzit nimic special despre el. Sursa: Dinu Lazăr

1 /.

Să-l vedem pe Adrian Ursu, un om mai serios în ochii mei. Trecut și prin necazuri, mutat de la Realitatea, călit cum s-ar spune. Acum și dacă Ursu ar fi mai serios să vedem invitații! Începe șugubăț, face glume și trece brusc la Băsescu. Succes garantat. Lumea va intra în delir. Președintele spune ceva normal. Ursu uită de invitați și o ia iar cu Lumea justiției. Dezvăluiri incendiare, stil Gâdea. Apare un domn Burlacu, de la DNA. Iar cu flota, tocmai se epuizase subiectul la Răzvan Dumitrescu. În sfârșit invitați speciali, Adina Anghelescu, Mircea Diaconu(vai, iar!) Daniel Barbu și în final Ciuvică.

DESTUL DE SLAB. Lipsește Ghișe, ar fi bună și Oana. Burlacu povestește cum a ajuns la DNA, în nordul Moldovei, în concediu. S-a întâlnit cu Amariei, procuror șef la Suceava atunci. Burlacu a fost întâi contabil și apoi magistrat. Are un CV impresionant, susține Ursu. Burlacu pare convingător, e liric chiar. A fost astăzi cam toată ziua pe la TV. E deja plictisit. Gâdea l-ar fi trezit. Ajungem la Flotă. Un dosar făcut de un specialist din domeniul naval. De unde ar fi trebuit să fie? Raportul Flota era perfect. Lumea s-a cam plictisit de acest subiect și Băsescu a câștigat toate alegerile cu acest dosar în spate. La ce bun să mai dezgropăm? Burlacu a avizat raportul. Chiar Ciuvică e plictisit.

Diaconul se gândește la incompatibilitatea care nu-i dă pace. Vine și Morar în istorie. Burlacu și cu el vorbesc despre Flotă. Până acum nu am aflat nimic. Au trecut destule minute. A început un conflict închis. Au fost măturați toți procurorii șefi. Burlacu a rămas pentru că era funcționar public. Morar îl chema rar. Burlacu povestește. O fi interes

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Theodor Stolojan: Dacă ar ajunge preşedinte, Călin Georgescu s-ar manifesta ca Viktor Orban şi ar bloca decizii ale UE. Fostul premier se consideră vinovat pentru că, deşi a avut „acces la anumite informaţii”, nu le-a comunicat conducerii PNL

News.ro acum 11 ore
Fostul premier şi fost preşedinte PNL Theodor Stolojan spune că, în cazul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedintele României, acesta ar reprezenta ţara în mai multe structuri europene şi s-ar manifesta ca un „al doilea Viktor Orban” în blocarea

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 6 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°