La final de război politic, beligeranţii de la Bucureşti încă mai dau unii într-alţii cu incertitudinea aderării României la Schengen. Atât de mult s-a vorbit în ultima vreme despre Schengen, încât premierul ne-a diagnosticat cu "o problemă psihologică" în formare. Uitate în toată această dezbatere sunt două aspecte deosebit de importante. Pe de-o parte, avem întrebarea firească pe care ar putea să şi-o pună orice român, anume ce câştigăm dacă aderăm la Schengen? Pe de altă parte, iar aici observăm o tăcere transpartinică, ce s-a întâmplat cu votul nostru din Consiliul UE, prin care am scos Parlamentul European din dosarul reformei pe Schengen, în schimbul, s-a tot vehiculat la momentul respectiv, aderării noastre la Schengen în acest an?

În ceea ce priveşte prima întrebare: până nu aderăm la Schengen, nu avem aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Acest spaţiu, format din 25 de state europene (patru dintre ele, non-UE), este diferenţa la nivel de drepturi dintre noi şi restul. Într-un plan secundar, deci, este şi o chestiune de mândrie, o dorinţă de a nu mai fi membri de rangul al doilea ai UE, măcar din acest punct de vedere.

Din punct de vedere practic, marele avantaj al Schengen este eliminarea vămilor interne şi a controalelor la frontiere. Câtă vreme nu fac parte din Schengen, românii sunt în continuare controlaţi la frontiere şi, foarte important, datele lor personale sunt stocate în Schengen Information System (SIS, cu variantele SIS I şi SIS II). Prin intermediul acestui sistem, orice mişcare făcută de români în spaţiul Schengen este urmărită. Odată aderaţi, cetăţenii români vor putea trece frontiera pe oriunde, indiferent de oră, iar călătoria în interiorul Schengen va fi exact ca una de pe teritoriul României. Diferenţa se va simţi mai ales în cazul celor care călătoresc mult şi care vor scăpa de timpul pe care îl pre