Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste la Oltchim: Angajaţii cer de urgenţă vizita premierului. Ponta: Nu trebuie să speriem investitorii

Publicat in Vremea Noua, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Peste 300 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează, miercuri, faţă de întârzierea luării unei decizii în privinţa situaţiei combinatului, solicitând de urgenţă vizita premierului, şi faţă de faptul că nu şi-au primit banii şi bonurile de masă de două luni. Victor Ponta a dat asigurări că Guvernul caută un investitor pentru Oltchim şi a făcut apel la angajaţii companiei să nu sperie investitorii, arătând că ministrul pentru dialog social, Liviu Pop, se va deplasa la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu protestatarii.

Peste 300 de angajaţi ai Oltchim protestează, miercuri, faţă de întârzierea luării unei decizii în privinţa situaţiei combinatului, solicitând de urgenţă vizita premierului, şi faţă de faptul că nu şi-au primit banii şi bonurile de masă de două luni.

Liderul sindical Mihai Diculoiu a declarat că este vorba despre un protest spontan faţă de situaţia în care se află combinatul, susţinând că se urmăreşte “lichidarea societăţii”.

Ponta a afirmat că Guvernul “munceşte de ceva timp” pentru găsirea unui investitor care să preia Oltchim şi să asigure locurile de muncă şi buna funcţionare a Oltchim, Arpechim şi altor societăţi care depind de combinat.

“Vreau să cred că oamenii înţeleg că nu trebuie să speriem investitorii acum. Ar fi un lucru foarte rău ca ambii investitori care şi-au declarat interseul să vadă în mişcările de protest un semn negativ şi să plece de acolo”, a spus Ponta.

La sfârşitul lunii august, aproximativ 300 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu din cadrul combinatului Oltchim au protestat faţă de decizia de trimitere în şomaj a peste 500 angajaţi, pentru perioada 27 august – 30 septembrie, din cauza lipsei capitalului de lucru necesar repornirii activităţii de petrochimie de la Piteşti. În urma protestelor conducerea combinatului a renunţat la trimiterea în şomaj a celor 506 angajaţi.

Ponta a d

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 27 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 47 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°