IAȘI. Executivul Primăriei Iași a avut astăzi o întâlnire cu noua conducere de la Dalkia, prilej cu care au fost prezentați doi dintre cei care se vor ocupa de conducerea societății Dalkia Termo Iași.
Cei doi tineri care vor asigura căldura ieșenilor sunt Marek Zdanowicz, directorul general al Dalkia Termo Iași, de doar 36 de ani, Cosmin Avram, directorul economic, un tânăr de 35 de ani din Iași care a lucrat în domeniul bancar și în vânzări.
”Prognozăm să finalizăm procedura de predare a activității către Dalkia înainte de începerea sezonului. Sper să nu ningă mai devreme de luna noiembrie. Sunt depuse deja o parte din documente către avizatori, către cei care dau licențele, iar în prima ședință de Consiliul Local vom mai avea o hotărâre privind avizarea acordului tripartit între Dalkia România, Dalkia Termo Iași și Primăria Iași, care confirmă faptul că Dalkia România, firma cu care am finalizat contractul de concesiune, este cea care duce greul acestui contract”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
IAȘI. Executivul Primăriei Iași a avut astăzi o întâlnire cu noua conducere de la Dalkia, prilej cu care au fost prezentați doi dintre cei care se vor ocupa de conducerea societății Dalkia Termo Iași.
Cei doi tineri care vor asigura căldura ieșenilor sunt Marek Zdanowicz, directorul general al Dalkia Termo Iași, de doar 36 de ani, Cosmin Avram, directorul economic, un tânăr de 35 de ani din Iași care a lucrat în domeniul bancar și în vânzări.
”Prognozăm să finalizăm procedura de predare a activității către Dalkia înainte de începerea sezonului. Sper să nu ningă mai devreme de luna noiembrie. Sunt depuse deja o parte din documente către avizatori, către cei care dau licențele, iar în prima ședință de Consiliul Local vom mai avea o hotărâre privind avizarea acordului tripartit între Dalkia România, Dalkia Termo Iași și Primăria Iași, care