Ministrul de Extere, Titus Corlăţean, a declarat, marţi seara, că preşedintele Traian Băsescu va reprezenta România la Consiliul European programat pentru sfârşitul lunii noiembrie, potrivit deciziei Curţii Constituţionale.
“Agenda viitorului Consiliu European e una preponderent economică, ceea ce presupune prerogativele Guvernului. La noi Curtea Constituţională a decis ca preşedintele e singurul mandatat să reprezinte România la Consiliul European. În consecinţă, preşedintele va fi cel care va reprezenta România“, a susţinut la DIGI 24 şeful Diplomaţiei române.
Totodată, Titus Corlăţean a spus că ar fi necesară o clarificare a competenţelor între preşedinte, Executiv şi Parlament. “Această ambivalenţă oferă posibilitatea unor abuzuri. O reformă constituţională se impune. E bine să nu inventăm roata, să ne uităm ce scrie în Constituţia altor state. Nu înseamnă o subminare a rolului preşedintelui“, a declarat ministrul Corlăţean.
Curtea Constituţională a decis, în 27 iunie, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru.
Totuşi, a doua zi, în 28 iunie (dată până la care decizia Curţii nu se publicase în Monitorul Oficial-n.r.), premierul Victor Ponta a plecat în locul preşedintelui Traian Băsescu la Consiliul European de la Bruxelles, după ce fostul ministrul al Afacerilor de Externe, Andrei Marga, înaintase documentul cu propunerea de mandat pentru şeful Executivului ca reprezentant al României la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie, şeful Executivului.
Ulterior, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au înregistrat zeci de reclamaţii referitoare la situaţia generată de plecarea primului-ministru Victor Ponta la Bruxelles în locul preşedintelui, deşi, printr-o decizie gen