Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul are răbdare: Asistaţii social rămân fără ajutoare dacă întârzie mai mult de şase luni cu plata taxelor locale

Publicat in Adevarul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunţat intenţia Guvernului de a modifica ordonanţa prin care două ajutoare de stat şi indemnizaţia pentru creşterea copilului nu pot fi încasate dacă beneficiarul are datorii la bugetul local.

Ordonanţa de urgenţă 124 din decembrie 20011 interzice plata a trei tipuri de ajutoare şi prestaţii sociale în cazul celor cu restanţe la impozitele şi taxele locale.

Reglementarea spune că plata alocaţiei pentru susţinerea familiei, cea a venitului minim garantat (VMG) şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului încetează imediat dacă familia sau persoana care beneficiază de aceste drepturi are întârzieri la plata taxelor şi impozitelor datorate amdinistraţiei locale.

Plăţile se suspendă până când beneficiarii ajung la zi, spune ordonanţa în vigoare.

Mariana Câmpeanu a anunţat că se va introduce o perioadă de graţie de şase luni, înainte de a se trece la suspendarea plăţilor.

La sfârşitul lunii martie anul acesta, din cei 741.458 de beneficiari ai celor 3 tipuri de prestaţii, 39.575 de persoane şi familii (reprezentând 5,39% din total) rămăseseră fără ajutoare, cu începere de la 1 februarie.

Pentru reluarea plăţilor, ei şi-au plătit datoriile şi apoi au înştiinţat primăriile că sunt la zi, în cazul VMG şi a alocaţiilor pentru susţinerea familiei, iar părinţii cu indemnizaţie au fost nevoiţi să trimită insăpecţiei sociale o cerere de repunere în plată, însoţită de dovada achitării obligaţiilor către administraţia locală.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum 48 minute
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 2 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum o ora
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 3 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Viktor Orban despre un posibil ajutor de la UE în urma revărsării Dunării: ”Dacă primim bani, e bine, dacă nu primim, e bine şi aşa, ne descurcăm şi singuri”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ţara mai are de trecut peste cinci zile grele de apărare împotriva inundaţiilor pentru ca apoi să poată respira uşurată, relatează MTI. Orban a precizat că apărare

Ucrainenii susţin că au lovit două depozite de muniţie ale Rusiei

Mediafax acum 3 ore
Ucrainenii susţin că au lovit două depozite de muniţie ale Rusiei. Atacul aerian a avut loc pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Se pare că în timpul atacului au fost folosite drone.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°