Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a devenit şef de galerie la Poli

Publicat in Adevarul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Dezamăgit de atmosfera de pe stadionul „Dan Păltinişanu”, la derby-ul Poli-UTA (1-1), Nicolae Robu face recrutări pentru lideri de galerie

La primul meci din acest sezon, Poli Timişoara s-a întâlnit cu una din rivalele istorice, UTA. Dacă în trecut atmosfera de la aceste derby-uri erau incendiare şi se jucau cu arena plină, la meciul de luni a fost linişte şi doar 5.000 de spectatori. Peluza Sud a fost goală, având în vedere că suporterii galeriei Commando Viola, care a scris pagini de istorie în România, despre fenomenul ultras, au întors spatele proiectului gândit de primarul Nicolae Robu.

Fanii alb-violeţii au devenit susţinătorii echipei ASU Poli, care evoluează în liga a V-a, unde, până acum au făcut spectacol în afara terenului, pe teren propriu sau în deplasare.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a decis să pună umărul la crearea unui nou nucleu de suporteri care să facă atmosferă la meciurile celor de la ACS Poli. Astfel, Robu, un obişnuit al comunicării pe reţelele de socializare, a făcut un anunţ pe Facebook.

„Dragi prieteni, noua echipă Poli a Timişoarei - ACS Poli - începe recrutările pentru a-şi constitui o galerie demnă de o echipă de Liga a II-a care are drept obiectiv promovarea în Liga I, demnă de tradiţia Politehnicii Timişoara în ale galeriilor. Vă rog să ne ajutaţi în constituirea ei, răspunzând următorului chestionar”, a postat Nicolae Robu.

Acesta îi întreabă pe postaci dacă doresc să facă parte din galerie ca lideri, ca simpli membri sau vor să fie doar simpli spectatori pe stadion. De asemenea, Robu vrea să ştie şi cine nu vrea să meargă la meciurile ACS-ului.

Deocamdată răspunsurile sunt surprinzătoare: 51 de persoane au spus că nu vor mai călca pe stadion, şase vor să fie şefi de galerie, nouă membri în galerie şi 12 vor să fie doar spectatori pe “Dan Păltinişanu”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 31 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 50 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Veste bună pentru fermierii români afectaţi de fenomene meteorologice: Comisia europeană alocă 21,6 milioane de euro pentru sprijinirea acestora

Mediafax acum 16 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 50 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°